Ravi Shankar

 

Ravi Shankar

"[Această muzică] este o combinație de liniște și tristețe. Această tristețe este precum o dorință de a ajunge [la ceva] fără a găsi, fie pentru un iubit sau chiar pentru Dumnezeu."

Ravi Shankar, (în bengaleză: রবি শংকর, AFI: [ˈrɔbi ˈʃɔŋkɔr], n. 7 aprilie 1920 - d. 11 decembrie 2012) muzician și compozitor indian, un virtuoz al sitarului, un instrument muzical indian tradițional cu coarde ciupite. A fost descris ca cel mai cunoscut muzician indian contemporan.

Ravi Shankar a contribuit la sporirea popularității muzicii indiene în lume. El a fost maestrul lui George Harrison, chitaristul solo al formației Beatles, atunci când acesta a învățat să cânte la sitar.

Cultura Spiritului - Evenimente București & Timișoara
Cultura Spiritului - Evenimente în țara

La rugămintea lui Shankar, George Harrison a organizat Concertul pentru Bangladesh (de fapt două concerte consecutive), primul eveniment caritabil rock de largă anvergură, în care muzicieni precum Harrison, Ringo Starr, Eric Clapton și Bob Dylan au cântat în New York pro bono, pentru a ajuta sinistrații din Bangladesh. Ambele concerte au fost precedate de o parte separată, în cadrul căreia Shankar și acompaniatorii săi au interpretat muzică tradițională indiană.

Viziunea artistică a lui Ravi Shankar se regaseste in prima mare operă Est-Vest. Ea uneste muzica din ambele emisfere, într-o oda a bucuriei înălțătoare, care evidențiază elementele spiritualității indiene, care au fost atât de important pentru el. Puterea muzicii, sunetului și simtului vizionar se regăsesc într-o combinație specială, inedită și inovatoare.

Elementele de bază în muzica clasică indiană sunt sistemul melodic, reprezentat de Raga (scări muzicale compuse din sunete aflate într-o ordine bine determinată, având principii proprii și particularități specifice conferite de modul în care este dezvoltat și înfrumusețat fiecare sunet, prin diferite ornamente și tehnici speciale) și Tala, sistemul ritmic, care este diferit de cel european prin structura sa deosebită. Astfel, el este structurat în cicluri de 10, 12, 14, 16 timpi, fiecare având caracteristici proprii și purtând o denumire specifică. Atât Raga cât și Tala și-au păstrat forma și puritatea sunetului timp de mii de ani, tehnicile fiind transmise pe cale orală, cântându-se la fel și în timpurile moderne.

● Raga YAMAN

Unul dintre cele mai populare si mai melodioase Raga. Fiecare Raga exprima o anumita stare de elevare spirituala. Raga semnifica in traducere „Energia Divina care patrunde spiritul”, ceea ce defineste menirea sa de a transmite prin muzica o scanteie de Divinitate si de a eleva astfel spiritul uman. Exista cateva reguli fixe care trebuie respectate si care fac diferenta intre un raga si altul. Una dintre aceste reguli se refera la momentul zilei (dimineata, dupa-amiaza, crepuscul, seara, noapte) sau la anotimpul in care el poate fi cantat. Raga Yaman este un raga de seara, care exprima stari de bucurie si fericire. Se folosesc 7 note.

Structura unui Raga cuprinde mai multe parti:

Alap: O introducere in care artistul incearca sa exprime starea emotionala specifica, definitorie a Rag-ului. Alap-ul nu are ritm si incepe intr-o stare de pace si seninatate, care treptat isi schimba dinamica, ajungand pana la o adevarata exaltare. Aceasta prima parte este considerata cartea de vizita a interpretului si cea mai importanta parte a rag-ului, ea dezvaluind prin tehnica si talentul muzicianului toata frumusetea, subtilitatea si profunzimea unui raga.

Jod: In aceasta parte artistul continua sa creeze spontan combinatii melodice si armonice de note. Spre deosebire de Alap, acum apare ritmul de tip Laya (similar batailor inimii), ceea ce confera acestei parti un efect profund linistitor, dincolo de emotia transmisa.

Jhala:Este partea cea mai alerta. Jhala inseamna final si ea incheie prima parte a prezentarii, in care tabla nu este prezenta. In jhala structurile si combinatiile ritmice sunt executate cu o mare viteza, ceea ce creeaza senzatia de flash sau de scanteie si sentimentul de extraordinar sau de inefabil.

Urmeaza doua compozitii traditionale, in care tabla se alatura sitarului:

Vilambit este o parte lenta, avand o structura de baza fixa intr-un ciclu ritmic de 16 timpi. Artistii creeaza spontan in fata publicului sofisticate variatiuni ale aceluiasi material melodic, avand viteze si ritmuri diferite. Improvizatia lor are caracterul unui dialog intre cele doua instrumente.

Drut are un tempo mai alert. Exista de asemenea o structura compozitionala fixa, in acelasi ciclu ritmic Teental de 16 timpi. Rolul principal in compozitie revine creativitatii artistilor.

Toate partile ce compun un Raga sunt menite a pune in evidenta maiestria si creativitatea interpretilor, care pe o structura restransa si fixa de sunete cladesc un univers de sentimente si culori.

● Raga PILU

Raga Pilu este un Raga in 12 note ce exprima o stare de serenitate. Este unul dintre cele mai complexe Raga, avand o mare forta in a exprima emotiile si sentimentele.

Sitarul si tabla au fost create in secolul 13 de catre marele sfant, poet si muzician inovator al muzicii clasice indiene Amir Khusro (1254-1325).Sitarul a evoluat din instrumentul persan sehtar (in traducere: instrument cu trei coarde) si este unul dintre cele mai cunoscute si indragite instrumente de coarde din India. El are un numar variabil de corzi, grupate pe functiuni distincte: corzi principale, corzi de rezonanta sau de mentinere a tonului. Instrumentul are o sonoritate catifelata, iar stapanirea tehnicii lui este deosebit de dificila.

Tabla este cel mai renumit instrument de percutie indian. Este alcatuit din doua mici tobe elaborat construite: daya – din lemn si dagga – din metal. Popularitatea tablei a depasit de mult granitele Indiei, fiind folosita si in muzica occidentala datorita timbrului sau deosebit. Tabla nu are rol doar de acompaniament al instrumentului solist. Intre instrumente exista un permanent dialog si de multe ori instrumentul solist ofera momente de solo muzicianului de la tabla pentru a-si etala virtuozitatea si maiestria.

Cultura Spiritului - Evenimente București & Timișoara
Cultura Spiritului - Evenimente în țara

„Muzica s-a nascut din iubirea lui Dumnezeu pentru noi si este menita a-L venera pe Dumnezeu.” Shri Mataji Nirmala Devi

„Aceasta muzica indiana va uni candva lumea… daca spiritul ei pur va fi pastrat.” Shri Mataji Nirmala Devi

„O muzica autentica revarsa valuri de vibratii. Arta pe care ar trebui sa o apreciem este arta care da vibratii.” Shri Mataji Nirmala Devi

„Artistii sunt cele mai minunate flori ale creatiei, cele mai dulci vise ale Creatorului si cea mai pretioasa componenta a societatii.” Shri Mataji Nirmala Devi

Cultura Spiritului - Evenimente București & Timișoara
Cultura Spiritului - Evenimente în țara